duminică, 27 aprilie 2014

Oamenii şi dezbaterile

Am observat că mulţi oameni nu ştiu ce e aceea o dezbatere. Sau o argumentare. Sau ce-i aia coerenţă...
Există într-adevăr oameni cu care poţi purta o discuţie în contradictoriu de care să fii mândru, indiferent de concluzie. Dar există şi alţii care nici măcar n-ar trebui sa aibă dreptul de a dezbate un subiect.

Un prim exemplu ar fi cei care îţi interpretează argumentele anapoda iar apoi deviază de la subiect. Pur şi simplu nu poţi ajunge la un rezultat cu ei. Poţi să ai cele mai logice şi imbatabile argumente posibile. N-are oricum nicio importanţă pentru că nu are cine să încerce măcar să le combată. 
Pe lângă ei mai sunt şi cei cu replici lipsite de conţinut sau sens, dar scrise într-un limbaj extrem de pompos, în speranţa că te vei lăsa păcălit de varietatea de cuvinte de care sunt ei în stare şi vei considera că ceea ce spun e inteligent, dar nu eşti tu în stare să înţelegi. 

Cei mai enervanţi însă sunt cei care îţi dau replici clişeice, probabil deja combătute sau care nici măcar nu merită titlul de "argument". Tot aici intră şi arhicunoscutele "fiecare cu părerile lui" sau "gusturile nu se discută". 
Şi în general astfel de oameni zâmbesc mulţumiţi după ce renunţi să mai continui o discuţie fără sens şi care nu va putea ajunge niciodată la ceva concret, cu gândul că tocmai au câştigat în faţa ta şi au cu ce să-şi facă mândre mamele.

Nu-mi mai vine nicio altă categorie în minte, dar ţin să mai pomenesc de un ultim tip de oameni: cei care susţin tare şi clar că ei nu se simt deranjaţi de comentariile negative la adresa lor sau de injuriile tale(replică spusă în general pe un ton de o exagerată încredere în sine). Nu înţeleg ce rost are să afirmi asta înainte de a fi "atacat". Mie îmi pare a fi o tactică de intimidare: nu ma afectează dar să nu încerci cumva! Dacă într-adevăr nu le dai importanţă comentariilor răutacioase la adresa ta, atunci de ce e nevoie să precizezi asta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu