"Vii şi tu la cursul ăla? Ştii tu... ăla pentru dezvoltare personală"

Doar mie mi se pare amuzant cum, mai nou, toate cursurile, proiectele, workshopurile şi alte asemenea se caracterizează prin dezvoltare personală? Cred că nici nu mai trebuie precizat: a devenit de la sine înţeles. Sursă de publicitate cu succes garantat, la fel ca PH-ul: "Luaţi, doamnă, ca are PH!". Noi nu ne îndoim că are, însă nu ştiu ce să spun de vânzătoare din moment ce a simţit nevoia să precizeze.

Habar n-am cine a început să facă uz de acest beneficiu, dar sunt curios dacă e conştient că a descoperit o tactică de marketing de-a dreptul măreaţă!

Cu toate că este o concepţie destul de abstractă, are un succes incredibil la public. Iar oamenii par să nu aibă nevoie de mai multe detalii. Atunci când până şi titlul activităţii apare ca ceva vag, dezvoltarea personală ocupă "funcţia" de argument suprem, de răspuns la orice neclaritate, de soluţie în rezolvarea oricărei probleme, pace pe pământ etc.

"-Unde te duci?

-La dezvoltare personală."

E interesant de privit cum se face abuz de această idee. Cine ştie! Poate în curând o să devină esenţa vieţii sau aşa ceva... Poate vom prinde ziua în care la întrebarea "Tu ce vrei să faci când vei fi mare?" copiii vor răspunde "Dezvoltare personală". 

Lăsând gluma la o parte, sper totuşi că definiţia dezvoltării personale va începe să se concretizeze şi să capete un înţeles mai profund în mintea oamenilor decât acela al unui spot publicitar.

Oamenii şi dezbaterile

Am observat că mulţi oameni nu ştiu ce e aceea o dezbatere. Sau o argumentare. Sau ce-i aia coerenţă...

Există într-adevăr oameni cu care poţi purta o discuţie în contradictoriu de care să fii mândru, indiferent de concluzie. Dar există şi alţii care nici măcar n-ar trebui sa aibă dreptul de a dezbate un subiect.

Un prim exemplu ar fi cei care îţi interpretează argumentele anapoda iar apoi deviază de la subiect. Pur şi simplu nu poţi ajunge la un rezultat cu ei. Poţi să ai cele mai logice şi imbatabile argumente posibile. N-are oricum nicio importanţă pentru că nu are cine să încerce măcar să le combată. 

Pe lângă ei mai sunt şi cei cu replici lipsite de conţinut sau sens, dar scrise într-un limbaj extrem de pompos, în speranţa că te vei lăsa păcălit de varietatea de cuvinte de care sunt ei în stare şi vei considera că ceea ce spun e inteligent, dar nu eşti tu în stare să înţelegi. 

Cei mai enervanţi însă sunt cei care îţi dau replici clişeice, probabil deja combătute sau care nici măcar nu merită titlul de "argument". Tot aici intră şi arhicunoscutele "fiecare cu părerile lui" sau "gusturile nu se discută". 

Şi în general astfel de oameni zâmbesc mulţumiţi după ce renunţi să mai continui o discuţie fără sens şi care nu va putea ajunge niciodată la ceva concret, cu gândul că tocmai au câştigat în faţa ta şi au cu ce să-şi facă mândre mamele.

Nu-mi mai vine nicio altă categorie în minte, dar ţin să mai pomenesc de un ultim tip de oameni: cei care susţin tare şi clar că ei nu se simt deranjaţi de comentariile negative la adresa lor sau de injuriile tale(replică spusă în general pe un ton de o exagerată încredere în sine). Nu înţeleg ce rost are să afirmi asta înainte de a fi "atacat". Mie îmi pare a fi o tactică de intimidare: nu ma afectează dar să nu încerci cumva! Dacă într-adevăr nu le dai importanţă comentariilor răutacioase la adresa ta, atunci de ce e nevoie să precizezi asta?

Câte ceva despre "cu ce să nu ne pierdem timpul"

Am tot spus(nu pe blog.. dar în general) că literatura pentru adolescenţi(young-adult sau aşa ceva..) nu merită citită nici măcar de publicul ţintă. Acum m-am gândit să vin şi cu argumente, pentru că tot se întreabă adolescentele de ce sunt criticate pentru cărţile pe care le citesc. Şi nu, nu vreau să spun că toate tinerele citesc aşa ceva(sau că e doar cazul fetelor, numai că ele se afirmă cel mai des), ci că mă adresez în special celor care o fac.

În primul rând, nu-i vorba că au gusturi diferite faţă de cei care le condamnă, aşa cum tind ele să creadă, ci că n-au gusturi. Acum serios. Cărţile alea nu au nimic original în ele. Au toate aproape acelaşi plan de idei(unul lipsit de orice urmă de creativitate), aceleaşi tipuri de personaje, aceeaşi temă(dragostea interzisă, triunghiul amoros şi chestii asemenea) şi sunt toate scrise într-un limbaj greţos şi lipsit de naturaleţe.

Cel mai grav e faptul că oamenii ăia chiar sunt plătiţi pentru că scriu aşa ceva.

Şi nu, nu e mai bine să citeşti literatură pentru preadolescente plictisite deja de viaţă decât să nu citeşti deloc. E mai productiv să dormi sau să dai o plimbare prin parc decât să te laşi spălat pe creier de chestii ce se vor a fi numite cărţi. Ţin să precizez că nu tot ce zboară se mănâncă şi acţiunea de a citi în sine nu înseamnă neapărat sursă de cultură. Dacă citeşti un afiş scris agramat despre cum se caută muncitor dispus să lucreze pe şantier nu înseamnă că te-ai cultivat şi că acum eşti în stare să reciţi o poezie de-a lui Eminescu fără să ai versurile în faţă. 

Iar prostiile acelea limitate nu te pregătesc nicidecum pentru viaţă, cum am mai auzit aberându-se şi nici nu sunt "poveştile de viaţă ale unor femei puternice". Ce e puternic la o femeie care aşteaptă prinţul pe calul alb/ vampirul/ vârcolacul sau mai stiu eu ce, dispus să-i suporte nazurile şi să o întreţină? (pentru că eu personal n-am auzit niciodată de vreun personaj feminin de genul care să aibă un serviciu stabil sau care să-şi facă griji pentru şcoală) Şi că tot suntem la capitolul ăsta, nu e amuzant că toate sunt "puternice şi capabile" dar în acelaşi timp joacă rolul verigilor slabe, care au nevoie de protecţie din partea masculului cu colţi proeminenţi şi puteri supranaturale?

 Aceasta este doar una dintre categoriile de cărţi cu care nu merită să vă pierdeţi timpul, însă e cea mai controversată.

Ca să concluzionez, nu vă mai lăsaţi minţiţi de cei care vă spun că tot ce are două coperţi şi un număr de file prinse între ele merită titlul de "carte". 

Nu mă înţelegeţi greşit, nu vă sfătuiesc să nu citiţi. Dar dacă tot depuneţi acest efort, măcar fiţi mai selectivi, ca să nu vă irosiţi timpul.

Tu citeşti... El citeşte.. Noi citim... Şi totuşi, nimeni nu mai citeşte. Cum vine asta?

Nu cred că doar eu întâlnesc o groază de tineri care vociferează despre cum generaţiile din ziua de azi nu mai citesc. Eu sincer nu prea văd cum vine asta, pentru că tot ei(destul de mulţi aş putea spune) îşi destăinuie mai apoi pasiunea pentru literatură. Cred totuşi că e doar aşa, ca să fie de impact. Una e când spui "Eu citesc" şi parcă altfel sună "Eu citesc şi ceilalţi nu".

Am observat că oamenilor au început să le placă generalizările: "toată lumea face", "nimeni nu drege", "toată lumea e aşa şi pe dincolo".

A se aminti şi acel subînţeles "numai eu/noi nu", pe principiul: persoanele de faţă se exclud.

Păi dacă avem atâtea excepţii, la ce bun toată această sinteză? Personal, cred că sunt doar scuze. Scuze pe care le invocă oamenii atunci când vor să-şi justifice mediocritatea. Că doar na, într-o ţară în care "toţi medicii sunt nişte şpăgari şi nişte leneşi" e mare lucru să fii unul incapabil, dar cinstit. Şi exemplele pot continua.

Toţi se plâng, toţi cer fapte, dar nimeni nu face nimic. Oare de ce? Simplu. Tuturor le convine. Cum o să-şi mai motiveze omul sieşi nu-ştiu-care eşec dacă n-o să mai poată da vina pe sistem, sau pe colegul de lucru, pe evaluator, pe pisica vecinului, pe şoferul care i-a tăiat calea şi i-a stricat dispoziţia etc.?

Prin urmare, e mai simplu să-ţi hrăneşti lenea cu vorbe, să refuzi să-ţi depăşeşti condiţia şi să apelezi la universalul merge şi aşa.

Am cam deviat de la subiect, aşa că mă voi opri aici.

Ca să fim înţeleşi...

Acesta este un blog. Al meu. Şi dacă-i al meu, eu fac legea! De aceea aici voi scrie tot ce îmi trece mie prin cap(atunci cand am chef) sub forma mai mult sau mai puţin a unei postări.

Iată câteva reguli:

1. Îmi rezerv dreptul de a şterge comentariile fără sens sau legătură cu ceea ce postez. Mă rog, asta în cazul în care va exista cineva dispus să îşi piardă câteva secunde/minute/ore din viaţă (după posibilităţi) ca să-şi exprime opinia despre ce voi scrie eu aici.

2. Nu vă faceţi reclamă pe blog-ul meu!

3. Spor la citit!

Cam atât deocamdată...