luni, 9 iunie 2014

O motocicletă parcată sub stele

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre acest poem, dar mie personal nu îmi place deloc.
În primul rând, eu chiar nu văd rostul poeziei fără rimă. Lasă impresia că autorul, beat fiind şi nereuşind să se hotărască dacă să scrie în versuri sau în proză, decide să le facă pe amândouă. Şi nu îmi place că arta a ajuns să se degradeze în felul acesta în viziunea oamenilor. Mai nou, orice idiot incapabil şi fără niciun plan de viitor mâzgăleşte câteva foi iar mai apoi îşi pune singur eticheta de artist neînţeles. Şi cel mai trist e că cei din jur chiar îl iau in serios. 
În fine, nu vreau să spun că toţi ar fi aşa, ci doar că cei care sunt au reuşit să capteze întreaga atenţie a lumii.  
Revenind la poezie, poemul lui Mircea Cărtărescu pare a fi exact ce ar scrie un copil de gimnaziu atunci când nu ştie ce să scrie. Nu are nicio logică, nu lasă loc de interpretare, nimic.
Mi-l şi imaginez pe Cărtărescu stând la balcon, chinuindu-se să găsească un subiect pentru o nouă poezie, când deodată observă o motocicletă şi se gândeşte:

"Auzi, dar tu nu te-ai gândit niciodată la cum ar fi să agăţi vreo pompă, un ştecăr, ceva? Nu contează, acum o s-o faci!"

Oare ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi aflat pe closet în momentul acela? L-ar fi plagiat pe Bănică?(pentru lămuriri vezi Lav Stori)
Dar dacă tot avem poezii despre motociclete frustrate, de ce nu am avea şi un poem erotic despre o foaie şi un chibrit:

"-Ard de nerăbdare să ne întâlnim pe masă!
-Atunci mai bine lasă."

În curând arta îşi va pierde întreaga valoare, însă tot se vor găsi idioţi dispuşi să plătească sume frumoase de bani pentru tot felul de mizerii pe care şi un cimpanzeu cu deficit de inteligenţă le-ar putea reproduce (iar dacă nu există maimuţe care să sufere de retard mintal atunci vor apărea, de nervi că ele nu primesc nici măcar o banană pentru creaţiile lor).

Atei vs creştini

Aţi observat că ateii şi creştinii se aseamănă foarte tare? În sensul că şi unii şi alţii consideră ideoligiile lor ca reprezentând adevărul absolut, deşi niciuna nu poate fi demonstrată. Şi sunt foarte ambiţioşi în ceea ce priveşte opinia lor despre religie. 
Ceea ce încerc să spun este că să fii sigur de inexistenţa unei fiinţe supreme e la fel de stupid ca a fi sigur de realitatea unui anumit creator.
Însă nu caracterul iraţional al crezărilor lor este cel cu adevărat detestabil, ci mândria lor. Şi aici mă refer în special la atei, care se fălesc în public cu cât de deschişi sunt ei la minte şi cu raţionamentul superior de care nu dau dovadă. Pe ăştia în general îi găseşti în diverse grupuri de genul "Ateii români de pretutindeni", pe unde îşi strigă în gura mare preeminenţa. 
Dar pe lângă creştini, ateii se mai aseamănă destul de mult şi cu adolescenţii care îşi manifestă în văzul tuturor pasiunea pentru citit. În ambele cazuri reprezentanţii devin din ce în ce mai mulţi, dar cu toate astea continuă să se considere o minoritate şi o specie pe cale de dispariţie.

Eu personal sunt agnostic, dar mi-ar plăcea tare mult să existe un Dumnezeu. Însă nu cel al creştinilor, ci unul cu simţul umorului. 

"-Doamne, vreau şi eu o maşină nouă! 
-Sugi pula! Hopa..."

Probabil asta ar putea fi o explicaţie bună pentru cum au ajuns femeile să presteze servicii în schimbul banilor.
În fine, nu mai am idei, aşa că o să mă opresc aici. Fie ca Dumnezeul cel căruia îi place să trolleze să nu râdă prea tare de voi până revin eu cu o altă postare!