Despre penibil...

Revin la gelozie şi la cât de submediocră este ea pe post de argument. Mi se pare corect să trimiţi pe cineva de unde a venit dacă singurele lui critici se reduc la injurii disgraţioase şi lipsite de orice urmă de imaginaţie. Dar dacă o persoană îşi expune punctul de vedere într-un mod cât se poate de inteligent sau constructiv, cel mai retardat lucru pe care îl poţi face este să îi răspunzi înapoi cu înjurături ce îşi au originea cel mai adesea în comunităţile de oameni subdezvoltaţi, sau şi mai rău, să îi spui că "el/ea măcar a încercat", că este "un invidios şi un frustrat"(care de obicei merg mână în mână), că dacă nu îi place "să nu comenteze"(ca şi cum libera exprimare s-ar aplica doar în cazul comentariilor pozitive) sau cu "uită-te la tine ce faţă ai"(despre care nici nu are rost să discut).

E evident că nimeni nu ar trebui să dea doi bani pe faptul că "măcar ai încercat". Eşti liber să încerci orice penibilitate legală ai vrea tu, dar dacă o faci în public cu bună ştiinţă, ar trebui să îţi asumi asta, nu să ai pretenţia ca oamenii să te scuze pentru gradul scăzut de inteligenţă sau talent de care dai dovadă.. 

Ce s-ar întâmpla dacă încercarea ar fi universal acceptată drept argument relevant? Am vedea avocaţi, în faţa justiţiei, apărând un acuzat cu cinci tentative de crimă, zece de viol şi mai multe de jaf armat în palmares(că doar după mentalitatea lor, orice încercare e o victorie, nu?) cu: "El măcar s-a străduit!".

Şi în astfel de cazuri sfârşeşti întrebându-te dacă la întrebarea "Dar tu poţi să faci ce face el/ea?" mai are rost să le explici cum ţii prea mult la demnitatea ta ca să te cobori la astfel de perfomanţe.

Şi că tot am adus vorba de asta, am găsit pe www.perfecte.ro(nume cu caracter îndoielnic) acest articol care, în mod ironic, vorbeşte despre oamenii fără simţul penibilului. E interesant cum autoarea prezintă un real interes pentru ce au alţii în casă, dandu-le apă la moară celor care exact asta urmăresc: să fie suficient de penibili încât să le fie dusă mai departe "faima".

Dilema Veche, invidie şi reclame Avon

Nu de mult am citit un articol pe site-ul ziarului "Dilema Veche" intitulat Fetiţele corporatiste, al cărei autoare a fost acuzată în mai multe rânduri de "invidie".

Nu îi înţeleg pe oamenii de genul care au impresia că dacă îndrăzneşti să îţi faci publice criticele la adresa cuiva sau în legătură cu ceva, înseamnă că eşti un invidios frustrat care merită umilit în faţa tuturor şi ţintit cu roşii(sau alte legume). Şi nu pricep nici de ce simt nevoia să ia apărarea categoriei descrise în articol. O fac pentru că se simt ofensaţi sau pentru că pur şi simplu le face plăcere să se contrazică? Ţinânt cont de irelevanţa argumentelor nu cred să aibă vreunul dintre ei un motiv întemeiat.
Eu personal nu văd de ce un redactor la "Dilema Veche" ar fi gelos pe unul care scrie într-o revistă glossy pentru femei. Poate e doar părerea mea, dar în primul caz articolele par a fi ceva mai inteligente decât cele de genul "Cum să ne facem unghiile atunci când mergem la plajă" sau "10 sfaturi despre cum să agăţi băieţi atunci când îţi scoţi câinele la plimbare". 

Au existat totuşi şi câteva opinii pozitive la adresa postării, cum ar fi cea a cititorului care a decis să se semneze simplu Alexandru, al cărui comentariu(de altfel destul de lung) voia să clarifice câteva dintre chestiunile anterior discutate. Sper că efortul lui a obţinut efectul scontat şi nu s-a dovedit a fi în van. 

Am să deviez puţin de la subiect, pentru că ţin să îi lămuresc pe cei care printre beneficiile cititului precizează clişeicele "îţi dezvoltă vocabularul", "îți îmbunătățește gramatica" şi alte asemenea(pentru că s-a întâmplat să le aud din când în când). Astea nu sunt motive, astea sunt replici cu care oamenii fără imaginaţie încearcă să îi determine pe copii să citească. Serios acum, se presupune că dacă eşti în stare să citeşti o carte şi să o înţelegi, ar trebui să ştii deja să scrii corect. În plus, s-ar crede că deja cunoşti sensul cuvintelor folosite, pentru că altfel nu ai pricepe mare lucru(iar dacă nu, oricum nu o să ţi le explice cartea respectivă). Deci şi ideea cu îmbogăţirea vocabularului pică. Dacă astea sunt genul de motive pentru care tu citeşti, probabil o faci degeaba...

Mă gândesc totuşi că e vorba doar de răspunsuri date aşa, "ca să fie" şi că respectivul nu a stat să reflecteze asupra lor.

Pentru că am vrut să scriu despre asta, dar mi s-a părut prea mult să dedic acestei teme o postare întreagă, am să profit de incoerenţa acestui articol ca să precizez că, mai nou, Avon pare să facă reclame dedicate femeilor dar adresate bărbaţilor. Exemplul îl găsiţi aici. 

Cred că orice tip care se respectă s-ar simţi cel puţin ofensat în faţa acestui discurs ce pare a-l lua peste picior, lipsit de originalitate, ale cărui sfaturi nu sunt chiar deloc necesare. 
Cred că înţeleg totuşi la ce s-au gândit. Reclamele negative au în general mai mult succes decât clasicele "Vrei un ten frumos? Cumpără-ne cosmeticele!" de care s-au săturat cu toţii. Până la urmă nu mai contează dacă oamenii aud laude la adresa produselor(pentru că oricum nimeni nu le mai dă crezare) sau dacă aud de el pur şi simplu. 

S-a pierdut depresia!

Depresie. Toţi au auzit acest cuvânt, mulţi îl folosesc. Dar v-aţi întrebat vreodată cum se defineşte? Ei bine, eu am facut-o şi am fost tare surprins atunci când nu l-am găsit în DEX. 

Am auzit mai apoi de la o cunoştiinţă că ar fi "o născocire a oamenilor moderni"(lucru pe care am fost încredinţat să îl cred). Prin urmare, m-am întrebat cum se poate ca toată lumea să folosească un cuvânt inexistent? Mai apoi, spre totala mea confuzie, am aflat în schimb că antidepresiv este explicat în dicţionar, că nu se precizează nimic despre depresie, însă despre cuvântul depresiune da.

DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. (sursă: DEX online)

Prin urmare, acea depresie de care a auzit toată lumea este de fapt cel de-al doilea sens al cuvântului depresiune. 

Acum că am lămurit acest lucru, haideţi să vorbim puţin despre depresiune(şi nu, nu mă refer la cea din Transilvania). De la o vreme se pare că mai toată lumea suferă de depresie. Toată lumea are probleme, toată lumea e tristă, nimeni nu are încredere în sine, pentru toţi viaţa e grea. Atunci de ce ar mai fi necesar sa precizăm că suntem depresivi? De ce mai reprezintă un criteriu de diferenţiere? Ar trebui să fie de la sine înţeles. 

OM= fiinţă depresivă

Poate ar fi fost mai bine dacă nu ar mai fi fost explicată deloc această stare sufletească patologică. Poate omul ar fi învăţat atunci să-şi stabilească priorităţile şi să nu mai dramatizeze fiecare episod nefericit din viaţa sa. Pe lângă o stare de tristeţe, depresia mai este şi o stare pe care ne-o inducem singuri(prin autosugestie). Şi dacă nu s-ar mai face atâta caz de ea, oamenii nu s-ar mai refugia în spatele acestei scuze de fiecare dată când vor înţelegere în cadrul unei decizii sau probleme de care ei înşişi se fac vinovaţi. Poate cine ştie, ar învăţa să-şi asume şi chiar îndrepte greşelile şi defectele. 

Depresia nu este un răspuns, ci o scuză. Nu vă folosiţi de ea cu încredere! Au facut-o prea mulţi deja. 

Armata Română. O avem, e a noastră. Dar oare cât de multe ştim despre ea?

Ideea pe scurt despre problemele politice ale Ucrainei este că, după ce trupele speciale ruseşti fără însemne au pus stăpânire pe o mare parte din Crimeea, a avut loc o lovitură de stat. În ciuda faptului că Vladimir Putin a încercat să se apere şi să nege că ar fi vorba de o intervenţie militară a Rusiei(pe motiv că nu s-ar fi tras niciun foc de armă) şi chiar dacă preşedintele rus susţine că trupele din Crimeea au doar rolul de a proteja activele militare ruseşti(în încercarea de a minimaliza mediatizarea cazului), situaţia nu a trecut neobservată. Astfel că acum se zvoneşte despre Putin cum că ar vrea să pornească un Al Treilea Război Mondial. 

Oricum, ideea este că am citit pe internet un articol conform căruia tinerii apţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani vor fi recrutaţi în caz de război. Ştiu că şansele izbucnirii unui al treilea război sunt minime, dar totuşi sunt curios la ce va duce această măsură. Înrolarea obligatorie a încetat în anul 2007, motiv pentru care mare parte dintre tineri au cunoscut viaţa de militar doar din filme, cărţi sau din poveştile celor mai în vârstă. Deci cum ar putea ei să servească ţara(obligaţi de altfel), să se deprindă cu autodisciplina şi exerciţiul fizic, mânuirea armelor, curajul în faţa pericolului etc. în timp record şi să lupte împotriva armatelor ruseşti(în condiţiile în care ar urma să fie luaţi pe "nepusă masă" şi imediat trimişi pe front)? 

Mânat de curiozitate, am continuat să mă documentez despre Forţele Armate Române şi astfel am aflat că în prezent numărul total de efective aflate în misiuni internaţionale este de 1601, care se află acum în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Irak şi Afganistan. 

Interesant însă mi s-a părut a fi articolul de pe Wikipedia despre "Corupţia în Armata Română". 

De-a lungul timpului, achizițiile de tehnică militară au generat câteva controverse și scandaluri de presă. Încă din secolul al XIX-lea, când aveau loc primele tentative de creare a unei forțe armate moderne în România, scandalurile, suspiciunile și acuzațiile legate de echipamentele achiziționate s-au ținut lanț.

Afacerile Skoda, Motorola şi Puma au fost toate suspectate de spălare de bani(acuzaţii în urma cărora s-au făcut investigaţii ale căror finalizări sunt însă puse sub semnul întrebării). Pe lângă ele mai sunt precizate şi câteva dosare cu caracter penal(despre luare de mită, fals în acte şi abuz în serviciu).

Articolul se încheie cu un sondaj Transparency International conform căruia "mai puţin de 20% din români cred că armata română este corpută şi extrem de coruptă", probabil ca dovadă a lipsei noastre de informare. 

Acum nu mă înţelegeţi greşit, scopul meu nu este acela de a vă întoarce împotriva Armatei Române. Până la urmă avem şi noi nevoie de serviciu militar. Tot ce am vrut eu să fac a fost să vă aduc la cunoştinţă câteva dintre curiozităţile României de care consider că toţi ar trebui să ştie(pentru că tot se plânge poporul de presă care ar scrie doar nimicuri şi/sau minciuni).