O motocicletă parcată sub stele

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre acest poem, dar mie personal nu îmi place deloc.

În primul rând, eu chiar nu văd rostul poeziei fără rimă. Lasă impresia că autorul, beat fiind şi nereuşind să se hotărască dacă să scrie în versuri sau în proză, decide să le facă pe amândouă. Şi nu îmi place că arta a ajuns să se degradeze în felul acesta în viziunea oamenilor. Mai nou, orice idiot incapabil şi fără niciun plan de viitor mâzgăleşte câteva foi iar mai apoi îşi pune singur eticheta de artist neînţeles. Şi cel mai trist e că cei din jur chiar îl iau in serios. 

În fine, nu vreau să spun că toţi ar fi aşa, ci doar că cei care sunt au reuşit să capteze întreaga atenţie a lumii.  

Revenind la poezie, poemul lui Mircea Cărtărescu pare a fi exact ce ar scrie un copil de gimnaziu atunci când nu ştie ce să scrie. Nu are nicio logică, nu lasă loc de interpretare, nimic.

Mi-l şi imaginez pe Cărtărescu stând la balcon, chinuindu-se să găsească un subiect pentru o nouă poezie, când deodată observă o motocicletă şi se gândeşte:

"Auzi, dar tu nu te-ai gândit niciodată la cum ar fi să agăţi vreo pompă, un ştecăr, ceva? Nu contează, acum o s-o faci!"

Oare ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi aflat pe closet în momentul acela? L-ar fi plagiat pe Bănică?(pentru lămuriri vezi Lav Stori)

Dar dacă tot avem poezii despre motociclete frustrate, de ce nu am avea şi un poem erotic despre o foaie şi un chibrit:

"-Ard de nerăbdare să ne întâlnim pe masă!

-Atunci mai bine lasă."

În curând arta îşi va pierde întreaga valoare, însă tot se vor găsi idioţi dispuşi să plătească sume frumoase de bani pentru tot felul de mizerii pe care şi un cimpanzeu cu deficit de inteligenţă le-ar putea reproduce (iar dacă nu există maimuţe care să sufere de retard mintal atunci vor apărea, de nervi că ele nu primesc nici măcar o banană pentru creaţiile lor).